Blog
Ce mi-a dat și ce mi-a luat sportul de performanță (sau: Tenisul, cel mai iubit si cel mai urât lucru din viata mea)
Mi-a dat:
Putere. Puterea să o iau de la capăt. Să strig după ajutor, să strig în piață, să nu disper când doctorii zic că e imposibil , să-mi fac injecții in picior fără să clipesc când a fost nevoie. Mi-a dat puterea să iubesc viața asta, oamenii din jur și țara asta.
Curaj.
Performance Management
Este un training de două zile care facilitează descoperirea și exersarea de către participanți a unor modele, instrumente și comportamente utile pentru a parcurge un ciclu din procesul de managementul performanței. Programul acoperă toți pașii procesului de la definirea și discutarea obiectivelor până la discuția de eveluare.
Curajul de a vorbi
O mână de oameni pricepuți de la Google au făcut un studiu ca să vadă ce determină performanța unei echipe. Pe locul 1 a ieșit o caracteristică, numită de ei Psychological Safety: măsura în care oamenii au curaj să își spună deschis pararea, fără să se simtă criticați de ceilalți.
Ghici ce face Ana?
Lucrez in cel mai atipic departament. Atipic atat pentru Trend, cat si comparat cu departamentele similare din alte organizatii.
In primul rand, este singurul departament din Trend in care se aplica “dictatura militara”.
18 ani despre Trend cu Adrian Florea
18 ani despre Trend cu Adrian Florea
March 28, 2018
|
Digi24 – Sergiu Voicu
Toata istoria Trend este despre oameni – clienti, colegi sau parteneri – si despre curajul acestora de a creste impreuna.
Este despre experiente de invatare memorabile, despre “insights” si “AHA moments”.
18 ani despre Trend cu Adrian Florea, intr-un reportaj realizat de ROMANIA FAST FORWARD cu Sergiu Voicu – pe DIGI24 -, aici in varianta integrala.
Gândul de dimineață despre lumea business-ului
În câmpul muncii am intrat în 2008. Îmi zisese mama să fiu politicoasă, ascultătoare, să nu mă cert cu lumea și să nu ridic pretenții.
În prima zi, cu emoții cât casa, am vorbit cu toată lumea cu dumneavoastră, am întrebat cu ce pot să ajut și am primit ceva de citit.
Pe la prânz îmi ghiorțăiau mațele, dar nu am îndrăznit să zic ceva. Pe la 3 simțeam că leșin când o colegă mi-a zis: “Fir-ar sa fie, e 3, hai să mâncăm. Tu de ce nu ai zis nimic?” Nu știam pe atunci dacă chestia asta cu masa intră la ridicat pretenții sau la altceva și am zis să nu risc.
