5 semne simple ce indică lipsa siguranței psihologice în echipă – Anca Florea, Partener Trend

O să încep cu definiția siguranței psihologice, așa cum este ea formulată de Amy Edmondson, personalitatea academică al cărei nume este legat de acest concept: “Siguranța psihologică este credința că nu vei fi pedepsit sau umilit dacă vei exprima deschis idei, preocupări, dacă vei pune întrebări sau vei admite greșeli și că echipa este un mediu sigur pentru asumarea de riscuri interpersonale.” Și pentru că siguranța psihologică este un factor determinant pentru performanța și capacitatea de învățare și inovare a unei echipe, în ultimii câțiva ani vorbesc frecvent cu echipe din organizațiile din România și liderii lor despre nivelul de siguranță psihologică pe care îl trăiesc. 

Împărtășesc ce am aflat noi atunci când ne-am pregătit pentru a deveni parteneri Fearless Organization (Amy Edmonson), dar și ce strâng și de la ei, din experiența lor de zi cu zi, care sunt semnele care transmit unei persoane că nu se află într-un mediu de siguranță psihologică. Le pun mai jos pe câteva dintre cele mai des menționate de echipele cu care am lucrat (nu sunt singurele și nu sunt menționate neapărat într-o ordine a frecvenței). Sunt lucruri simple, care pot fi observate de către oricine în întâlnirile de grup și care pot fi abordate înainte de a apare marile semne ale lipsei de siguranță psihologică, precum fluctuația mare de personal sau lipsa inovației:

1

Liderul vorbește în cea mai mare parte din timp. Urmărește pentru o perioadă modul în care membrii echipei „au loc la microfon” – dacă în ședințele periodice liderul este cel care vorbește de regulă în cea mai mare parte din timp, acest lucru poate indica faptul că ceilalți nu se simt în siguranță să exprime ceea ce au de exprimat, desigur legat de subiectele zilei. Am întâlnit și lideri care spun „dar i-am întrebat, doar că nu a avut nimeni nimic de spus!”. Cu siguranță nu a spus nimeni nimic cu voce tare, nu a verbalizat nimic, dar oare e posibil ca acest lucru să se repete cu recurență într-o echipă?

2

Se fac frecvent glumițe, ironii la adresa celor prezenți. La o primă vedere, acest lucru pare inofensiv; oamenii se amuză, nu? Ironia este ținută de multe ori la mare preț, ca semn de inteligență superioară. Pe termen lung însă, oamenii învață că e posibil oricând să fie subiect de glumă, chiar și în momentele în care sunt vulnerabili, în care le este teamă sau sunt îngrijorați și ar avea nevoie de cu totul altceva: încurajare sau sprijin.

3

Se discută doar despre ce a mers bine sau despre cât de bine va merge totul. (da, știu că există organizații în care apare mai degrabă extrema opusă, în care se discută numai despre nereușite – și acesta poate fi subiectul unui articol întreg, cu același efect asupra siguranței psihologice). Dar ne oprim acum la prima variantă: așadar, nu există greșeli, nu există temeri; sunt raportate reușite pe toate planurile (uneori și statistica poate servi acestui scop) și se vorbește despre cât de bine va fi. Oamenii învață că nu este loc pentru erorile, neînțelegerile sau frământările lor și fiecare poate suferi în mintea lui, crezând că este unicul care a greșit, nu înțelege sau are temeri.

4

Nu există dezbateri, mai ales dacă discutăm despre a dezbate opinia liderului. Membrii echipei tind să fie de acord cu orice se discută, evită să exprime păreri contrare, ceea ce poate indica că nu se simt confortabil să-și exprime opiniile, că se tem de consecințele provocării ideilor exprimate, mai ales dacă ideile aparțin liderului. De multe ori această situație este efectul pe termen lung al reacțiilor pe care liderul le-a avut atunci când cineva a „îndrăznit” să aibă o altă perspectivă – și putem avea aici ton ridicat, ochi dați peste cap sau ignorare desăvârșită, ca pedeapsă. (e de avut în vedere și varianta la polul opus, la fel de nefericită, în care orice idee este criticată, căsăpită, fără vreo șansă de a deveni vreodată realitate)

5

Se pun foarte puține întrebări. Numărul de întrebări, mai ales al celor deschise, este de regulă restrâns. Membrilor echipei le este teamă că vor părea nepregătiți sau negativiști, critici, că reputația lor va avea de suferit dacă adresează întrebări. Adițional poate să apară următorul fenomen (regula o singură întrebare): atunci când o persoană îndrăznește totuși să pună o întrebare, aceasta nu va fi urmată de vreuna suplimentară, deși de multe ori lucrurile nu se lămuresc atât de ușor. Dar asta e norma: n-ai priceput de la primul răspuns, vezi tu ulterior cum te descurci ca să obții clarificări.

Închei cu invitația de a observa aceste semne la ședința următoare: Care este procentul de timp ocupat de lider din totalul intervențiilor? Câte „mișto-uri” se fac? Sunt dezbătute constructiv ideile sau propunerile? Se vorbește despre nereușite? Dar despre frământări? Câte întrebări deschise au fost adresate? Cum stați cu nivelul de siguranță psihologică din echipă?

Un text de Anca Florea

Partener Trend

Un răspuns

  1. Foarte interesante aceste articole și practice în același timp. Mulțumesc pentru aceasta pastila de cunoaștere.
    As avea o întrebare, faptul că există un membru al echipei care are un comportament toxic fata de ceilalți membri este tot o situație ce atentează la siguranța psihologica a grupului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *