Echilibrul interior: Impactul asupra leadership-ului și dezvoltării echipei

„Tu nu poți să ai grijă de oamenii din echipa ta, dacă tu nu ești bine cu tine”

A fost revelația unuia din participanțtii mei la cursul despre Dezvoltarea Echipei din cadrul programului «The Management Journey».

Atunci când nu ești bine cu tine, cel mai probabil simți presiune dintr-o grămadă de părți.

Presiune care te bagă automat într-o stare de alertă. Cu alte cuvinte, vei intra într-o poziție de tip Victimă („mi se face un rău… !”), care percepe în jur Persecutori („responsabili de răul meu”) . Victimele se pot manifesta ulterior fie obedient, fie agresiv. Ca manageri avem tendința de a aluneca în poziția de victimă pentru că suntem încărcați cu multă responsabilitate, toată lumea se așteaptă să livrăm rapid, la un nivel de calitate ridicat, în plus e nevoie să ne ocupăm de oamenii care fac greșeli, să le corectăm și să-i mai și dezvoltăm pe deasupra. Pare de-a dreptul copleșitor. Iar uneori chiar este. Unde mai pui că ne și comparăm adesea cu alți manageri la care pare simplu.

Această stare de alertă continuă venită din presiune declanșează mecanisme de eficiență, cu alte cuvinte căutăm scurtături.

Intrăm pe survival mode și aici se activează toate mecanismele dobândite conștient sau inconștient de-a lungul timpului: bias-uri de tot felul, drumuri știute, stereotipuri, etichete, fight, flight.

Problema e că atunci când suntem în această ipostază acționăm reactiv: atunci când avem de stins incendii, ne vom concentra să stingem incendii; atunci când suntem în survival mode, trebuie să nu murim. Iar asta ne blochează să vedem mai departe de asta. E un joc cu sumă zero.
 
Ipostaza de Adult/ Rațional nu prea are cum să apară atunci când Victima e la butoane. Motivul pentru care noi nu putem să ne uităm atent la nevoile, așteptările și dezvoltarea oamenilor din echipă este tocmai această stare de alertă care ne ține captivi.

„Nu sunt bine cu mine” mai apare și atunci când ajungi să faci lucruri în care nu crezi.

Nu vezi neapărat „De ce?”-ul mai mare. Altfel spus, atunci când simți că ești nevoit să faci lucruri care nu sunt aliniate cu Viziunea și Valorile tale. Ceea ce tot sentiment de captivitate generează și ne întoarcem la punctul 1. Nu există o rețetă rapidă prin care să facem trecerea de la Victimă la Adult/Rațional, e nevoie de conștientizare și de timp.

Așadar…m-aș uita la reacțiile pe care le am de obicei. Sunt ele legate de fapte, date, lucruri concrete sau sunt preponderent reacții de tip atac, ironie, reproș, sau invers: evitare, lamentare, justificări? Asta pentru a mai antrena puțin Adultul constructiv.

 
Și doi: m-aș întreba mai des dacă ceea ce fac are sens pentru mine, pentru organizație? Îmi încalcă vreuna dintre valori? Și apoi m-aș gândi ce aș putea face diferit. Cu sinceritate, calm și responsabilitate.

Spor să avem!

Un text de Robert Iancu

Partener & Head of Management Practice

Un răspuns

  1. Bine gândit ! Bun textul, bune întrebări… greu să răspundem la ele dacă nu suntem sinceri cu noi înșine .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *