Maria Sălceanu
Munca de consultant înseamnă printre altele și multe deplasări, pe distanțe mari.
Avionul este prima opțiune de transport când vine vorba de a merge la Iași, Cluj sau Timișoara, ceea ce pe mine mă bucură pentru că asociez călătoria cu avionul cu ideea de vacanță.
E o senzație aparte să fii acolo sus, deasupra norilor, să te desprinzi de cotidian și să vezi lumea la dimensiuni minuscule, aproape ca o macheta care îți permite să cuprinzi într-o privire orașe, munți, râuri. Da, îmi place mult să călătoresc cu avionul.
A existat însă un moment în care mi-aș fi dorit să nu fiu în ATR-ul acela micuț, cursa de seară de la Iași către București. A decolat lin, am spus în gând la revedere Iașului, apoi m-am instalat confortabil în scaunul meu, pregătită să savurez senzația plăcută de plutire.
Însă ceea ce a urmat a fost aproape imposibil de imaginat pentru mintea mea fascinată de zbor.
Experimentasem și în trecut micile căderi în gol ale unui avion care trece prin zone cu turbulențe, dar acum avionul nostru părea din hârtie, vibra din toate încheieturile, zăngănea, scârțăia, cădea…Mă simțeam că într-un montagne russe!
Mi-au transpirat palmele, m-a cuprins frica, apoi groaza, apoi m-am gândit ce las în urmă, am decis că viața mea ar fi prea scurtă dacă s-ar termina atunci. Și panica s-a transformat, luând forma unui ras isteric…și așa a continuat cursa pentru următoarele 20 de minute: cu avionul chinuindu-se să stea în aer, cu mine râzând cu lacrimi , până la epuizare și cu pasagerii țînându-se strâns de scaune, scoțând icnete de groază din când în când.
Mă gândeam că e bine că e noapte, că o să fie mai greu să vedem cum ne apropiem de pământ, înainte de momentul final. Iar ideea asta a declanșat o nouă criză de hohote zgomotoase.
Realizam cât pot să fiu de enervantă pentru ceilalți, dar nu reușeam să-mi controlez reacția emoțională exagerată.
Mi-a trebuit mult curaj să urc din nou într-un avion.
Mi-am regăsit plăcerea zborului, dar acum mă uit cu atenție la tipul aeronavei cu care urmează să călătoresc înainte să-mi cumpăr biletul. Aventura acelei călătorii mă ajută să empatizez cu cei care se tem de zbor, chiar dacă eu rămân în categoria celor îndrăgostiți de avioane 😊.
Sorana Brătucu
Am făcut multe călătorii în cariera mea de consultant, am avut proiecte în care în fiecare săptămâna aveam câte-o deplasare în altă localitate din țară.
Am mers de multe ori în Iași, în Cluj, în Timișoara, Brașov, Craiova, Bacău, Pitești, Baia Mare etc.
Orașe frumoase, experiențe de toate felurile, oameni faini, locuri cu suflet.
Am avut însă ocazia să merg și în localități mai puțîn cunoscute sau orașe mici, de care până atunci nici nu auzisem.
Un astfel de loc este Suplacu de Barcău, care a fost o surpriză și merită să câștige titlul de „cel mai exotic loc în care am călătorit ca și consultant”.
Am parcurs drumul cu avionul până la Oradea, apoi am închiriat o mășină.
Îmi amintesc că era noapte, eram ”în the middle of nowhere”, GPS-ul ne arata că ne învârtim pe lângă pensiunea unde eram cazați, nu înțelegeam ce nu facem bine și ne-a luat mult până am nimerit străduța pe unde se ajungea la pensiune.
Odată ajunși acolo însă…. am avut parte de o primire regească, am fost răsfățați cu mâncare extrem de gustoasă, gătită după rețete tradiționale și servită cu mare fast. Gazda, extrem de amabilă, ne-a însoțit la cină și ne-a povestit cum a deschis pensiunea, cum plănuiește să-și dezvolte afacerea, ne-a întrebat cum ne simțim, ce ne lipsește, ce sugestii de îmbunătățire avem.
Cu siguranță, Suplacu de Barcău merită să câștige titlul de „cel mai exotic loc în care am călătorit că și consultant” !
