Lucrez in cel mai atipic departament. Atipic atat pentru Trend, cat si comparat cu departamentele similare din alte organizatii.
In primul rand, este singurul departament din Trend in care se aplica “dictatura militara”. Nicio informatie nu intra fara a fi verificata minutios si nicio informatie nu iese fara a fi verificata si aprobata, usa sta cea mai mare parte a timpului inchisa (de fapt, cred ca sta inchisa pentru ca uneori limbajul folosit nu trebuie sa perturbe si alte urechi si aduce mult cu cel folosit de soferi in trafic), hotararile se iau unilateral, de cele mai multe ori dictate de foruri asupra carora nu avem nicio putere, se discuta implementarea, se stabileste o procedura si se aplica. Punct. Si am desktop, singurul din Trend!
In al doilea rand, pentru ca departamentul este format dintr-un ex-programator care citeste carti SF si politiste (eu, adica), un colectionar de fotografii vechi care practica diverse forme de meditatii si o gramada de informatii, stocate in mediul virtual si pe hartie. Uneori mi-ar placea sa fim remunerati in functie de cantitatea de hartie imprimata – desi da, amandoi sustinem ecologia, eu vin cu bicicleta la serviciu, iar el cu metroul, ca sa nu poluam.
Oricat de ciudat ar parea, aceste inclinatii pe care le avem de fapt sunt abilitati: citirea unei modificari de lege se face cu pixul in mana, desenand o schema logica, iar gasirea unei cifre gresite este adevarata munca de detectiv care poate dura si 2 zile. Intelegerea si aplicarea in cazuri concrete a ordonantelor, cu extrapolari si previziuni, este undeva intre SF si cunoasterea foarte buna a istoriei si necesita o memorie de elefant. Tot aici intra si bugetul – Ooooo! – sa aloci bani care nu exista si pe care nu stii daca o sa-i produci, pe baza unor nevoi din anii trecuti, despre care doar banui ca n-or sa se schimbe! Iar meditatia… nu cred ca mai eram intregi fara ea nici noi, nici cei care intrau in contact cu noi – desi uneori mi se pare ca au o retinere in a calca pragul camerei noastre!
Dupa 7 ani de munca in comun si tras la aceeasi “caruta”, intre noi colegii s-a creat o relatie ca intre “soti”. Nu stiu prea multe despre viata lui personala si nici el despre a mea, dar daca imi cere o cifra, stiu exact unde s-o caut; se uita in ochii mei si stie ce vreau sa spun, eu dintr-o clipire de gene ii transmit daca sunt de acord cu el sau nu, el dintr-o strangere de buze imi indica traseul spuselor si al gandurilor. Cu siguranta ii putem spune “echipa”, pentru ca este despre incredere si muncit cot la cot.
Din punctul acesta de vedere nu este nimic atipic pentru noi, la Trend.
Ati inteles, nu-i asa? Lucrez in Departamentul Financiar 🙂