Există mai multe feluri de DE CE. Oare ar fi trebuit să folosesc pluralul? Poate… deși cred că sunt doar nuanțe în aceeași dualitate; unele-s bune și altele rele.
Încep cu primul tip de DE CE, căruia îi zic bun, pentru că ne aduce bine nouă, ca oameni.
Ex 1: “DE CE facem asta?” sau “Hai să vedem DE CE facem asta”
E DE CE -ul orientat spre viitor, care nu are deja un răspuns; care ne clarifică sensul, ne oferă energie, ne împinge înainte; în plus, generează încredere, loialitate. Cel pe care îl asociem cu leadershipul, cu business-ul, poate cu Simon Sinek.
E DE CE-ul care ne face bine indiferent dacă ne întrebăm noi înșine sau dacă ne întreabă altcineva – indiferent de ton, indiferent dacă e doar curios sau e ironic. E un DE CE care deschide conversația și creează reflecție. Dacă ne răspundem la el, avem mai multă claritate, ne liniștește temerile, ne oferă înțelegere. E cel care ne dă curaj în schimbare. Tot el e cel care ne întoarce pe drumul cel bun atunci când îl folosim în “Hai să ne reamintim de ce facem asta.”
Ex 2:“DE CE e important pentru tine?”
E un DE CE despre prezent, exploratoriu, care nu are ton acuzator, nu presupune vină, nu conține deja răspunsul; E un DE CE care vrea să înțeleagă, un DE CE curios. Și el deschide conversația și creează reflecție. Îl putem asocia cu relațiile, sau cu coachingul, deși acolo e reformulat cel mai probabil în “Ce e/ ce face lucrul ăsta să fie important pentru tine?”
Ex 3: „ DE CE mi se întâmplă mie?”
E un DE Ce care poate să fie despre prezent sau despre trecut, dar nu este orientat spre înțelegere reală sau spre acțiune, ci mai degrabă este despre suferință sau nedreptate. E un DE CE ruminativ, poate obsesiv, fără răspuns real de cele mai multe ori. Un DE CE asociat de regulă cu frustrarea, cu depresia, cu neputința. Un DE CE blocat care caută explicații imposibile și care nu duce nicăieri; un DE CE rău și el, dar care e cumva firesc, omenesc să apară la greu, măcar pentru un timp.
Ex 4: „ DE CE s-a întâmplat asta?”
Și ajungem astfel la DE CE-urile despre trecut. Primul e un „de ce” bun, sănătos, care analizează ceva ce s-a întâmplat deja, caută cauze, nu vinovați.Nu are nici DE CE-ul ăsta răspunsul și doar caută să facă viitorul mai bun- să înțeleagă o problemă, să prevină repetarea ei, să ajusteze un proces. Pe el îl asociem cu business-ul, cu Toyota, cu Kaizenul, cu inovația sau optimizările de performanță.
Ex 5 “DE CE ai făcut asta?” sau mai cunoscutul ”DE CE ți-ai aruncat șosetele pe jos în living?”
Un DE CE dare reproșează, care caută vinovați, care judecă, care scoate ochii. Un DE CE care nu răspunsuri, le are deja, vrea doar să demonstreze ceva. Un DE CE care generează defensivă, justificări sau contraatac, care închide de fapt conversația și nici nu pregătește un viitor mai bun, ci doar îndepărtează sau ceartă. Probabil cel mai rău dintre DE CE-uri, pentru că nu are nici măcar o intenție bună. Îl asociem și pe el cu business-ul, cu reacția neconstructivă la greșeală, dar îl asociem și cu relațiile personale, cu cearta, cu frustrarea, cu furia sau cu lacrimile.
Așadar, DE CE ar putea fi important să avem o listă cu tipuri de DE CE-uri?
Poate că e util să reflectăm la ce fel de DE CE-uri folosim. Vrem să aflăm răspunsuri cu adevărat? Vrem să deschidem conversația? Vrem să invităm la reflecție? Pe care dintre DE CE-uri le includem mai des în mintea, relațiile sau business-urile noastre?