La început ne este ușor să visăm, ne vine natural și firesc, dar odată cu trecerea timpului începem să folosim expresii ca “fii realist” sau chiar ne spunem nouă și celor din jur să „nu mai stea cu capul în nori”, adică să nu mai viseze atât. A visa ușor-ușor capătă conotații negative.

Obiceiul care ne-a alimentat curiozitatea, ne-a motivat, ne-a pus în mișcare, ne-a dat curaj și ne-a făcut să ne imaginăm lucruri care nu existau încă, devine indezirabil, iar locul lui e luat de o iluzie a controlului și de rutine zilnice care oferă o siguranță aparentă.

Iar odată ce se reduce capacitatea noastră de a visa, de a ne vedea mergând pe căi nebătătorite, se reduce și curajul, entuziasmul și, cel mai de preț lucru, capacitatea noastră de a ne bucura. Fără vis și fără bucurie însă, este imposibil să ne găsim sensul și menirea.